Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici.×
+ Trimite și tu
< Alte denunțuri

Constantin Jeican

În data de 8 februarie, la BT Wild Ranch din Recea Cristur se va organiza o vânătoare, însă autorităţile nu ştiu nimic despre acest eveniment. Însă, în România acest lucru este perfect normal pentru că există o lege care îi dă voie proprietarului unui ţarc de vânătoare să autorizeze pe oricine vrea să vâneze în interiorul complexului. Unul dintre cei care se ocupă de această afacere este Alin Constantin Jeican, fiul unuia dintre fondatorii Băncii Transilvania. Jeican este acuzat de patronii unei afaceri similare din judeţul Bihor de delapidare. La scurt timp după ce plângerea a fost depusă, un procuror din cadrul instanţelor bihorene a pus sechestru pe bunurile persoanei care îl acuză pe Jeican. Doar dintr-o nefericită coincidenţă. Alin Constantin Jeican este fiul unuia dintre fondatorii Băncii Transilvania şi se ocupă de afacerea cu bizoni de la Recea Cristur. Acest business este protejat de fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, Toma Rus, care a ocupat şi funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne. Însă, înainte de a se implica în acest business clujean, Jeican a fost angajat la SC Villa Tirol, o fermă din judeţul Bihor, care se ocupa de creşterea bizonilor. Asociatul şi administratorul acestei firme din Bihor, austriacul Friedl Christian, i-a făcut o plângere penală lui Jeican în care îl acuză de delapidare. Clujeanul era una dintre persoanele de încredere cu care această firmă a colaborat, el asigurând, iniţial, servicii de interpret şi traducător, iar de la data de 14 iulie 2010, Jeican a fost delegat să reprezinte societatea în relaţia cu Raiffeisen Bank, fiind abilitat să efectueze o serie de operaţiuni bancare în numele firmei, cu excepţia contractării de credite, practic, clujeanul fiind desemnat administratorul de cont al firmei. După aceste decizii, Jeican şi-a deschis un cont şi şi-a comandat un card bancar. Ulterior, în numele acestei societăţi, Jeican a încheiat contracte cu furnizorii de utilităţi, a făcut angajări şi a reprezentat firma în relaţiile cu instituţiile publice. “Începând cu luna ianuarie 2011, Jeican Constantin Alin a demarat o amplă şi complexă operaţiune de devalizare a conturilor societăţii, operaţiune care a avut ca rezultat însuşirea şi traficarea în folosul său şi a altor societăţi comerciale deţinute de acesta, a unor uriaş sume de bani, cu consecinţa producerii unui prejudiciu enorm în patrimoniul SC Villa Tirol. Însuşirea şi traficarea sumelor existente în conturile societăţii se realizau prin trei mijloace diferite. Ridicarea, din bancomate, de sume în numerar, fără ca acestea să fie folosite în interesul societăţii, sau să fie depuse în casieria societăţii (70.950 de lei). Efectuarea de viramente bancare, în conturile societăţii comerciale deţinute de Jeican Constantin, fără a exista vreun raport juridic sau vreo contraprestaţie în favoarea societăţii Villa Tirol (336.493,67 de lei). Însuşire sumelor de bani prin intermediul cazinourilor (771.037,5 de lei)”, arată Friedl Christian în plângerea concretizată în dosarul 254/P/2012 aflat la procurorii bihoreni. Au vrut dreptate, au primit sechestru Conform documentelor, în perioada ianuarie – octombrie 2011, Jeican şi-ar fi însuşit din conturile firmei, pe care le gestiona şi administra, suma de 1.178.481,17 lei. “În concret, sunt plăţi efectuate prin bancă, în sumă totală de 306.200 lei către SC Indian Summer Bison Ranch, societate al cărei proprietar şi administrator este Jeican Constantin Alin, plăţi efectuate fără a avea la bază un contract sau o contraprestaţie realizată de aceasta, mai mult nici măcar o factură nu a fost emisă pentru plata acestei sume. Plăţi similare au fost efectuate către SC ECC Ecocare, în cuantum de 20.528 lei şi SC PJ Consulting, în cuantum de 9.765,67 de lei, de asemenea societăţi deţinute de acesta. Cea mai gravă faptă de însuşire a banilor subscrisei o constituie însuşirea sumelor de bani prin intermediul cazinourilor. Astfel, plăţile efectuate în cursul anului 2011 către societăţi ce au ca obiect de activitate organizarea de jocuri de noroc au fost în sumă de 771.037,5 lei”, se mai arată în plângere. De asemenea, reprezentanţii SC Villa Tirol cer dispunerea măsurilor asiguratorii pe bunurile asupra cărora Jeican este titular. Cu toate acestea, procurorul şef-secţie Alin Leucea din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus instaurarea sechestrului asigurator asupra bunurilor deţinute de SC Villa Tirol. Procurorul Leucea îl acuză pe Friedl Christian şi societatea Villa Tirol de evaziune fiscală şi spălare de bani. Procurorul bihorean a descoperit că în perioada 2010 – 2011, Friedl Christian a delapidat 180.000 de euro, “în calitatea de administrator al SC Kitzalp Real Estate GmbH Tirol/Austria, a transferat această sumă de bani în societatea pe care o deţine în România, SC Villa Tirol, cu titlu de creditare firmă. De asemenea s-a reţinut că din dispoziţia administratorului Friedl Christian, angajaţii SC Villa Tirol au fost plătiţi cu alte sume de bani decât cele evidenţiate în actele contabile ale SC Villa Tirol”, arată procurorul în dispoziţia de instituire a sechestrului pe bunurile SC Villa Tirol. Alin Constantin Jeican nu a putut fi contactat de reporterii Gazeta de Cluj pentru a-şi exprima un punct de vedere. Cazinourilor de unde Jeican ar fi scos banii firmei Villa Tirol Chios Casino Cluj Napoca – 59.000 de lei Mamaia Mamaia – 20.600 de lei Metropolis SRL Cluj Napoca – 72.400 de lei Platinium Casino 2 Bucureşti – 30.537,50 de lei Platinium Club Mamaia – 110.000 de lei Queen Investments I Bucureşti – 300.000 de lei Regent Casino Bucureşti – 23.000 de lei Standard Casino SRL Cluj Napoca – 140.000 de lei Am plecat la vânătoare, herr, herr să împuşcăm! În 8 februarie, conform unei invitaţii, BT Wild Ranch va organiza o vânătoare în care sunt vizaţi cerbi, căprioare şi mistreţi. Cu toate acestea, nici o autoritate din judeţul Cluj nu ştie de existenţa acestui eveniment. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Cluj spun că nu este sezon de vânătoare şi că nu ştiu de această vânătoare. Însă, mai completează că nici nu ar trebui să ştie, deoarece, conform ordonanţei 81 din 19 august 2004, Art. 13 (1), “proprietarul complexului de vânătoare poate autoriza orice persoană care îndeplineşte condiţia de a fi deţinătoare de permis de portarmă, în care este înscrisă arma de vânătoare ale cărei caracteristici corespund cerinţelor de recoltare pentru specia respectivă, să recolteze, prin împuşcare, exemplare din complexul respectiv”. Cu alte cuvinte, patronii BT Wild Ranch au devenit “baroni” peste câteva sute de hectare din Recea Cristur! (vezi pe site-ul www.gazetadecluj.ro invitaţia de vânătoare făcută la BT Wild Ranch)

Denunț anonim


Sprijină și tu această cauză dând share și lăsând un comentariu:

×

DENUNȚ

(imagini, filmări, documente)
... și o să-l ia DNA!